Partea întunecată din industria sporturilor de iarnă

 

sporturi de iarna poiana brasov

 

Personajele sunt Evil Ski Team din Hoodwinked!

Pe majoritatea oamenilor, sporturile de iarnă îi duc cu gândul la peisaje paradisiace și cabane care servesc vin fiert aromat și cel mai bun salam de biscuți din lume. Aflându-mă în pielea unei persoane căreia părinții i-au insuflat dragostea de munte și de natură de mică, îmi doresc ca această imagine să fie singura pe care cât mai mulți oameni să o cultive despre munte și despre practicarea sporturilor de iarnă.

De aceea doresc să subliniez faptul că ceea ce voi scrie mai departe nu este decât o circumstanță nefericită a cărei victimă am căzut și nu reprezintă, sub nicio formă, o regulă generală a industriei sporturilor de iarnă.

Schiul a fost, pentru mine, dragoste la prima vedere. Sau mai bine zis, la primul viraj. Îmi dorisem să învăț de mică să schiez, dar posibilitățile financiare din anii ’80 au fost destul de reduse pentru ca noi, copii generației “cu cheia de gât” să ne permitem acest lux. Când în final am reușit să pun schiurile în picioare pentru prima dată, nu am mai putut să mă despart de ele. Am schiat câte 7 ore pe zi zilnic, am căutat ajutor în dreapta și în stânga pentru a progresa și a ajunge să îmi perfecționez tehnica. M-am bucurat în fiecare zi de natură practicând un sport care îți permite să respiri aer curat, să îți restartezi mintea, să te bucuri de iarnă fără să dârdâi de frig. Din iubire pentru acest sport, am ajuns să îi învăț și pe alții să schieze, prieteni, cunoștiințe, familie. Mi-a plăcut să descopăr că fiecare om este diferit și că trebuie să adaptez metoda de predare fiecărei situații în parte și fiecărui tip de personalitate. Am început să primesc cereri de ore de schi și de la alte persoane și, pentru a intra în legalitate și a putea să încasez bani pentru lecțiile de schi oferite, am urmat cursul de instructori și am dat examenul pentru a deveni instructor de schi, cu acte în regulă.

Mi-am ales să îmi petrec iernile în Poiana Brașov astfel încât după o zi pe pârtie să mă pot bucura de izul medieval al orașului de la poalele Tâmpei, pe care stațiunile de pe Valea Prahovei nu îl oferă. De când am venit prima dată la munte la vârsta de 4 ani am fost fermecată de Brașov și mi-am dorit să pot locui în acest oraș minunat, într-o bună zi. Așa că am ales să activez ca instructor de schi în Poiana Brașov, din dorința de a transmite mai departe darul de a schia și bucuria de a reveni acasă obosit, după o zi de schi, cu zâmbetul larg pe buze.

Am decis să îmi deschid o școală de schi în cadrul căreia să adun o echipă mică de instructori de schi și snowboard cu experiență care simt și gândesc la fel ca mine. Oameni care iubesc natura și sporturile de iarnă, oameni care sunt gata să investească timp în clienții lor, oameni pentru care o oră alături de un copil sau adult care vrea să învețe să fie o oportunitate de a da mai departe un dar și nu doar o sumă de bani încasată la finele zilei. După multă luptă și efort, am reușit acest lucru și am pornit la drum cu o mână de oameni motivați și cu dorința de a face treabă bună, de a se bucura de natură și a transmite și altora "virusul alunecării pe zăpadă".

Există o mulțime de școli de schi în Poiana Brașov iar pe majoritatea proprietarilor sau managerilor îi cunosc personal. Îi respect pentru ceea ce fac cu succes de atâta timp. Pentru oameni de munte, care iubesc natura și sportul, competiția la nivel de business se rezumă la care dintre noi are geci de schi mai faine. Și la glume consumate la cabană la un vin fiert, la sfârșitul unei zile însorite pe pârtie. Clienți sunt suficienți, pârtie e suficientă, zăpadă, din fericire, e destulă. Așa că nu există nici un motiv de dispută, niciodată. Fiecare are propriul canal de marketing, fiecare are clienții săi fideli, fiecare își vede liniștit de treaba lui.

De când mi-am deschis școala de schi și am pornit pe drumul meu, am avut însă foarte multe episoade neplăcute din partea unei singure școli de schi din Poiana Brașov. Culmea, nu din partea unei școli de schi mai vechi, care ar avea poate ceva de spus că acum mai are de împărțit “plăcinta” și cu altcineva. Ci a unei școli mici, care a avut prima oară o echipă de instructori acum două sezoane și care nu se află nicărieri pe harta celor mai de succes școli de schi din Poiana Brașov. O școală în care degetele de la o mână îți ajung pentru a număra instructorii buni, restul fiind ținuți cu grijă pe pârtia de începători pentru a nu vedea turiștii cum schiază, de fapt, la liber, domnii și domnișoarele instructor. O școală în care insturctorii sunt dați afară fără motiv, atunci când încep să aibă propria opinie. O școala care își schimbă staff-ul mai repede decât șosetele și unde clienții sunt programați când la un instructor, când la altul, fără nicio continuitate, pentru că nu contează ce învață omul, ci câți bani se încasează la sfârșitul zilei. Lucruri care nu se întâmplă la școlile serioase de schi care există în Poiana Brașov de zeci de ani.

 

mafia sporturilor de iarna din poiana brasov

 

Inițial au fost doar șicane de prost gust de la cei doi proprietari (Roxana și Janin Trifan) ai școlii R&J Ski School mai sus menționate. Șicane urâte, de cartier, de genul “nu mai vorbi cu soțul meu, că e un bărbat însurat”. Așa am învățat și eu că, în Poiana Brașov, cu bărbații însurați nu se schiează și nu se vorbește. Pe timp de vară, s-a continuat cu acuze de genul “ne furi instructorii” de parcă instructorii de schi sunt proprietatea unei școli și nu au dreptul să se mute acolo unde le este mai bine. De atlfel, istoric vorbind, în Poiana Brașov a existat o singură școală de schi care a format cu efort toți instructorii din Poiană, școală de la care au plecat, încet-încet, instructori către alte școli și fără de care nu am avea o industrie a sporturilor de iarnă în Poiana Brașov astăzi. Școală căreia îi port un deosbit respect și considerație. Dar pentru R&J Ski School în mod particular, instructorii sunt proprietate privată, legați cu lanțuri pe viață de glia școlii de-abia înființate acum două sezoane. Comunicările au continuat cu multă agresivitate din partea Roxanei Trifan, pe un ton ce denotă lipsa celor 7 ani de acasă, acuzându-mă, de pe telefonul soțului ei (pentru că nu suna niciodată de pe al ei) de câte în lună și în stele. Toate aceste fapte mi-au provocat scârbă și dezinteres dar nu mi-au atras atenția în mod deosebit. Mi-am dat seama de clasa din care face parte această persoană și m-am ținut departe, alegând să merg pe drumul meu, cu oameni educați, cu oameni care văd lumea la fel ca mine.

Sezonul a început, clienții au fost mai mulți decât am putut duce noi, cu echipa noastră mică dar selectă de instructori. Toți au plecat cu zâmbetul pe buze și mulțumiți de progresul lor alături noi și de interesul acordat de înstructorii noștri. Lucru care, se pare, a supărat persoanele rău voitoare, mai sus menționate. În 10 Ianuarie, la ora 11:55, terminând orele precedente, m-am așezat la coadă la Gondolă pentru a-mi aștepta copilul care avea programare de la ora 12:00, pentru a nu mai pierde timpul din oră. M-am întâlnit atunci cu Janin Trifan, de la R&J Ski School care s-a luat de mine într-un mod agresiv și m-a acuzat că, citez, “mă dau instructor”, ca și cum nu aș avea aceeași pregătire ca majoritatea instructorilor din Poiana Brașov, că “i-am tras țeapă” – lucru pe care nu l-am înțeles și l-am rugat să îmi explice la ce se referă, ceea ce a refuzat să facă. În sezonul 2017 – 2018 a existat o invitație din partea lui Janin Trifan de a lucra la R&J Ski School, invitație pe care eu am refuzat-o pentru că a venit la momentul în care a fost dat afară, fără motiv și într-o manieră agresivă, un schior pe care îl respect și care acum lucrează la altă școală. Janin Trifan a așteptat să vină clienții mei la 12:03 ca să spună de față cu ei că iau banii oamenilor degeaba și nu știu să predau, mai mult, mă prefac monitor de schi când de fapt nu sunt. Nu am replicat nimic, întrucât am considerat că nu este profesionist să o fac de față cu clienții mei, care schiau cu mine de vreo trei zile și erau extrem de mulțumiți. Mi-am văzut, ca de obicei, de treabă, luând cu mine scârba pe care acești doi oameni mi-o provoacă la fiecare întâlnire.

Vineri, 11 Ianuarie a.c., schiam pe varianta ocolitoare a Zidului Mare din pârtia Sulinar cu același băiat care a asistat și la agresiunea verbală din partea lui Janin Trifan la adresa mea din data de 10 Ianuarie la coada de la Gondolă. Janin Trifan a coborât din deal și s-a oprit voit lângă noi și mi-a spus pe un ton agresiv “Îți mulțumesc foarte mult pentru review-urile pe care ni le-ai lăsat, dar să știi că lucrurile se întorc mai repede decât crezi”. Am apucat doar să îi zic, “Poftim?”. Am mai făcut o tură și am urcat din nou cu Gondola cu elevul meu care progresa vizibil. Era ultima lui zi de schi, și mai făceam o coborâre pe Sulinar, pentru a exersa virajele scurte, după care planul meu era să îl duc pe pârtia Lupului, pentru a pleca acasă cu gustul unui succes. În jurul orei 14:00, în timp ce eram pe Pârtia Sulinar, în partea superioară, înainte de prima pantă, făceam viraje scurte, pe aceeași lățime de pârtie (viraje predictibile), și mă uitam în spate la fiecare viraj după elevul meu.

După un viraj către stânga, când m-am întors să mă uit la Matei, am văzut un bărbat, adult, care venea cu schiurile drepte cu o viteză impresionată către mine. Având o viteză atât de mică, nu am avut timp să fac nimic, nu am putut accelera sau schimba traiectoria pentru a evita impactul. A intrat în plin în mine cu o viteză excesivă. Nu mai știu decât că am văzut stele albastre când am dat cu capul de pârtie după ce am căzut cu tot corpul spre vale, am aterizat pe mâna dreaptă și am urlat de durere. Pentru câteva momente, am simțit că îmi explodează capul și spatele, în timp ce nu mai îmi simțeam picioarele.

Următoarea imagine pe care mi-o amintesc este un instructor de la școala de ski Ana, care a început să vorbească cu mine și a chemat Salvamontul. Am dat indicații lui Sivliu de la Ana (am aflat ulterior că îl chema așa) despre ce să faca cu Matei, elevul meu, am fost cărata cu achia până la Salvare, am făcut hipotermie, am ajuns la spital unde am stat până seara pentru toate testele posibile și am fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral. Fără fracturi – am avut noroc. Cum nu pot să iau medicamente de durere, trăiesc de vineri într-o stare continuă de agonie, durerea de spate a mai trecut, mâna pot să o mișc din nou, dar a rămas durerea de cap, cucuiul din partea posterioară a craniului și durerea de urechi (cu una încă nu aud).

Vineri noaptea am ajuns acasă de la spital extenuată și nu am făcut nici măcar o clipă legatura între discuțiile agresive cu Janin Trifan și ceea ce tocmai se întâmplase pe pârtie. M-am băgat în pat și nu am reușit să mă întind de durere. Am adormit câteva ore, întrerupte, mai mult ridicată, sprinjinită pe spate de perne. A doua dimineață m-am trezit pe la ora 7.30 am constatat cu stupoare că primisem două review-uri negative pentru școala mea de schi pe Google, review-uri realizate în oglindă cu cele pe care le are R&J Ski School (review-uri date de oameni nemulțumiți dar pe care Roxana și Janin Trifan mi le atribuie mie când eu nici nu le văzusem până în acea dimineață). Cele două review-uri au fost postate unul la ora 23:00 în ziua accidentului și altul la ora 7:00 a doua dimineață. Și atunci, brusc, am făcut legătura.

Am schiat în Postăvaru peste 250 zile în ultimele 3 sezoane – practic zi de zi din Decembrie 2016. M-au ciocnit minor schiori începători – am dat schiuri în schiuri și ne-am înjurat că ne-am zgâriat schiurile de nu știu câte mii de lei. În general pe pârtii super aglomerate și înguste. În zilele care au urmat am pus lucrurile cap la cap, am discutat cu familia și prietenii și am rămas cu foarte multe întrebări. Nu am certituni, bineînțeles, ci doar întrebări. Este foarte posibil ca totul să fie o coincidență. Dar atât de mare?

Schiam pe o secțiune de pârtie lată atunci când s-a întamplat așa-zisul accident. Făceam viraje la o viteză extrem de redusă și viraje predictibile – pe aceeași lățime de pârtie. La fiecare viraj mă întorceam să mă uit după elevul meu. Sunt instructor de schi și lucrez zilnic cu începători și știu foarte bine cum arată un om care nu își controlează schiurile, încearcă să facă plugul dar îl face prost, când vede un obstacol în față se panichează și începe să miște haotic din mâini sau șolduri încercând să îl ocolească, se lasă pe o parte sau pe spate. Bărbatul care a intrat în mine și pe care l-am văzut maxim două secunde cât m-am întors spre deal să mă uit după elevul meu a mers cu schiurile paralele și drept spre vale, cu o viteză foarte mare și nu a încercat nici să facă plugul, nici nu a dat cel mai mic semn că încearcă să mă ocolească. Pârtia era mai liberă decât în ultimele zile, era suficient loc atât în dreapta, cât și în stânga mea.

Alt aspect pe care l-am realizat abia recent când m-au întrebat prietenii și colegii dacă îl cunosc pe bărbatul care m-a lovit și le-am spus că nu l-am văzut la față pentru că eu am rămas după căzătură cu fața spre deal și mi s-a spus să nu mă mișc, iar el era în vale, a fost acela că el nu a venit să își ceară scuze, să spună că îi pare rău, ca și cum ar fi făcut tot posibilul ca eu să nu îi văd fața. De câte ori am avut ciocnituri minore pe pârtie, oamenii s-au oprit să întrebe dacă sunt OK. Absolut toți s-au oprit, fără excepție.

Posibilitatea coincidenței pentru mine a dispărut complet. Mi-e greu să spun că am avut un accident, mi-e mai ușor să spun că am fost agresată pe pârtie. Cum s-a întâmplat un accident în aceste circumstanțe tocmai după două zile de amenințări de la acești oameni? Cum în 250 zile petrecute pe pârtie nu s-a întamplat nimic? Cum nu a intrat în mine vreun schior pe 28 Decembrie 2018 când pârtia a fost atât de aglomerată că nu aveai loc să faci un viraj? Cum nu s-a întâmplat un accident pe o porțiune îngustă? Cum de nu s-a oprit omul să își ceară scuze? Cum nu și-a arătat fața? Cum de nu avea nici un act de identitate la el? Cum de a știut să cadă fără să pățească nimic după ce m-a lovit pe mine dar nu știa să oprească sau să mă ocolească? De ce oare duminică 13 Ianuarie, dimineață în timp ce eu agonizam de durere, am mai primit un review negativ de la R&J Ski School, pentru că sâmbătă 12 Ianuarie mi-am rugat toți clienții din ziua respectivă să ne lase un review pentru că tocmai primisem două negative de la concurență și ne-ar ajuta foarte mult un review de la ei? Și toți clienții din acea zi, vreo 7 la număr ne-au lăsat review-uri pozitive și ne-a crescut rating-ul de la 4.7 la 4.8 (peste cel al R&J Ski School) așa că oamenii binevoitori și fără altă ocupație, de la R&J SKi School, văzând această situație s-au gândit să mai regleze scorul, nu cumva să avem un rating prea mare și pe 13 Ianuarie la ora 10.00 ne-au mai dat, din suflet, încă un review negativ?

Să consider că așa-zis-ul accident este o coincidență în acest climat mi se pare o atitudine de inconștiență. Am acceptat injurii, bârfe pe la spate, lucruri urâte pe care nu le mai expun aici, dar aici vorbim de viața mea și nu mai pot să închid ochii și să mă prefac că totul va fi bine. Mi-am dat seama că este posibil să nu am de-a face doar cu doi oameni extrem de răi și invidioși, ci cu niște potențialii infractori. Înainte de a avea timp Poliția și alte organe să acționeze, singurul mod în care mă cred mai în siguranță este făcând publică această poveste. Pentru că așa știu că dacă se mai întâmplă ceva, se va ști clar cine sunt vinovații. În rest, voi lăsa instituțiile abilitate să ancheteze acest caz, de la agresiunea de pe pârtie care se putea finaliza mult mai rău, până la review-urile negative false adăugate în aceeași perioadă.

TOP